Când frunzele își iau la revedere
Și-ncep grăbite a se scutura,
Ți-s buzele ca fagurii de miere,
Ți le-aș mânca și nu m-aș sătura!…
Dar cum să fac această nebunie,
Să nu mai poți, apoi, să îmi vorbești,
Când vorba ta e ca o poezie
Pe care eu, poet, când îmi lipsești,
O scriu pe foi, de dorul tău pătruns;
Iubita mea, cât să mai țin ascuns?
24.09.2020 – 🖋Marius Robu
MigEly’s Blog 