SPOVEDANIA UNUI POET

Când frunzele își iau la revedere
Și-ncep grăbite a se scutura,
Ți-s buzele ca fagurii de miere,
Ți le-aș mânca și nu m-aș sătura!…

Dar cum să fac această nebunie,
Să nu mai poți, apoi, să îmi vorbești,
Când vorba ta e ca o poezie
Pe care eu, poet, când îmi lipsești,

O scriu pe foi, de dorul tău pătruns;
Iubita mea, cât să mai țin ascuns?

24.09.2020 – 🖋Marius Robu

Sursa imagine: pinterest

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.